Liber în Hristos
Autor: Rîpă Emanuel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emanuel1997123 in 17/10/2024
    12345678910 0/10 X

        Apostolul Pavel, în Romani 7, descrie o realitate profundă a condiției umane: natura noastră păcătoasă este constant în luptă cu legea lui Dumnezeu. Legea vine cu porunci clare – „nu face asta, nu face cealaltă” – și, de multe ori, aceste porunci par să ațâțe tocmai dorința de a face ceea ce este interzis. Problema nu este cu legea, care este sfântă (Romani 7:12), ci cu natura noastră, care este slabă și predispusă la păcat. Legea, de fapt, expune păcatul și scoate la lumină starea noastră de neputință în fața lui (Romani 7:7-8).

        Însă Pavel ne arată o cale de ieșire din această luptă copleșitoare: Hristos. Prin moartea și învierea Sa, Hristos a împlinit legea în locul nostru (Romani 8:3-4) și, astfel, cei care sunt în El au murit față de lege (Romani 7:4). Ce înseamnă aceasta, mai exact? Înseamnă că noi nu mai suntem sub autoritatea legii ca să fim condamnați de ea (Romani 6:14). Legea, care ne spunea „nu face asta” și „nu face cealaltă”, nu mai are putere asupra noastră pentru că am murit față de ea, prin Hristos (Galateni 2:19).

        Aceasta nu înseamnă că păcatul nu mai există sau că putem trăi fără discernământ (Romani 6:1-2), dar înseamnă că vina și condamnarea pe care legea le aduce pentru încălcările ei nu mai au autoritate asupra noastră (Romani 8:1-2). Suntem socotiți neprihăniți nu pentru că reușim să ținem legea perfect, ci pentru că Hristos a făcut-o în locul nostru (Filipeni 3:9). Neprihănirea noastră nu mai depinde de cât de bine ne purtăm, ci este ancorată în Hristos, care ne-a curățit prin sângele Său (Efeseni 1:7).

        Pavel explică acest adevăr în mod clar și în Romani 4, folosindu-l pe Avraam drept exemplu. Avraam a fost socotit neprihănit nu prin faptele sale, ci prin credința sa în Dumnezeu (Romani 4:3). „Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3; Geneza 15:6). El a fost justificat înainte ca faptele să fie săvârșite, iar ca semn al acestei justificări prin credință, Avraam a primit tăierea împrejur (Romani 4:11). Tăierea împrejur, în Noul Testament, simbolizează schimbarea de la omul vechi la cel nou, adică o transformare interioară care vine prin credință, nu prin fapte (Coloseni 2:11-12).

        Mai mult decât atât, Pavel subliniază în Romani 4:7-8 că „ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul.” Aceasta arată binecuvântarea iertării depline oferite celor care cred în Hristos, unde păcatele lor nu mai sunt ținute împotriva lor. Este o binecuvântare a harului, nu a meritului obținut prin respectarea legii.

        Acum, când privim ispita, trebuie să avem în vedere acest adevăr profund. Dacă ne confruntăm cu o dorință păcătoasă, reacția noastră nu ar trebui să fie o luptă disperată, plină de frică și vinovăție, de genul „nu trebuie să fac asta, nu trebuie să cad în păcat” (Romani 7:15). Această abordare, de multe ori, doar întărește dorința de a păcătui (Romani 7:8). Cu cât ne concentrăm mai mult pe „nu trebuie să fac asta”, cu atât dorința de a o face poate deveni mai puternică.

        În 1 Corinteni 15:56, Pavel afirmă că „boldul morții este păcatul, și puterea păcatului este legea.” Aceasta subliniază că legea, prin însăși interdicțiile ei, întărește păcatul, dându-i puterea de a provoca vinovăție și condamnare. Legea accentuează păcatul, dar nu îl poate vindeca, ci doar expune natura noastră păcătoasă.

        Totodată, în Evrei 2:15, se subliniază că Hristos „i-a eliberat pe toți aceia care, din pricina fricii morții, erau supuși robiei toată viața lor.” Aceasta arată că frica de moarte și de condamnare prin păcat ne ține într-o stare de sclavie spirituală, dar Hristos ne-a eliberat de această teamă. Moartea Sa a rupt lanțurile fricii de moarte și de păcat, dându-ne astfel libertatea adevărată de a trăi fără condamnare.

        În schimb, trebuie să abordăm ispita cu detașare, având în minte următorul adevăr: „Chiar dacă aș face lucrul acesta, chiar dacă aș păcătui, neprihănirea mea nu este anulată (Romani 8:33-34). Eu sunt socotit neprihănit nu datorită faptelor mele, ci datorită lui Hristos. Identitatea mea nu mai depinde de acțiunile mele proprii, ci de ceea ce Hristos a făcut pentru mine” (Galateni 2:20). Așadar, nu mai există o condamnare pentru noi (Romani 8:1). Chiar dacă greșim, suntem văzuți prin prisma jertfei lui Hristos (1 Ioan 2:1-2).

        Această detașare nu înseamnă o invitație la păcat. Pavel clarifică în alte părți că libertatea noastră în Hristos nu este un pretext pentru a trăi în păcat (Galateni 5:13). Dimpotrivă, libertatea noastră înseamnă că suntem eliberați de povara condamnării și putem răspunde ispitei dintr-o poziție de siguranță, nu de frică (Romani 6:12-14). Putem spune: „Eu nu sunt sub lege, ci sub har (Romani 6:14). Chiar dacă aș ceda ispitei, neprihănirea mea nu este anulată, pentru că ea nu depinde de acțiunile mele, ci de Hristos” (Romani 8:38-39).

        Aceasta aduce o schimbare radicală de perspectivă: nu mai evităm păcatul pentru că „nu trebuie” să-l facem, ci pentru că nu mai dorim să-l facem (Romani 6:6-7). În Hristos, natura noastră este schimbată (2 Corinteni 5:17). Detașarea nu înseamnă o negare a păcatului, ci o recunoaștere a faptului că păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră (Romani 6:14). Putem privi păcatul și să spunem: „Chiar dacă aș face lucrul acesta, nu sunt condamnat. Dar aleg să nu-l fac, nu pentru că mi se interzice, ci pentru că sunt liber. În Hristos, sunt o făptură nouă, și ceea ce odată mă atrăgea nu mai are puterea de a mă defini” (Coloseni 3:3-5).

        Astfel, trăim într-o libertate reală, nu mai legați de frica de eșec sau de povara „trebuie” și „nu trebuie” (Galateni 5:1). Nu mai suntem obligați să evităm păcatul dintr-o teamă de condamnare, ci trăim o viață liberă de el, pentru că Hristos ne-a eliberat (Romani 8:2). Neprihănirea noastră este un dar, nu o recompensă pentru performanța noastră morală (Efeseni 2:8-9). Trăim în această realitate, eliberați de vinovăție, și răspundem ispitelor cu pace, știind că identitatea noastră în Hristos este neschimbată, indiferent de provocările care apar (1 Petru 1:3-5).



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 127
Opțiuni